Ticaitul ceasului batea in acelasi ritm cu cel al inimii, iar cateodata fiinta o lua grabita spre vis, bataia sa luand-o la goana.
Draperiile acopereau de obicei bataia lunii, precum orgoliul acopera sentimentele, dar in acea seara eram dezveliti de obstacole, de minciuni, priviri pierdute si incetosate. Eram noi in cearsaful care mirosea a tine imbibat cu visele mele cu care ne hraneam noapte de noapte. Simteam nevoia lor la fel cum vampirii simt nevoia de sange, iar tu mi le implineai mereu. Sub clar de luna ne confesam iar saruturile deveneau eterne.
Azi m-ai trezit cu cafeaua si un “buna dimineata” soptit la ureche. Mi-ai zambit parsiv si te-ai ghemuit langa mine, ca un copil rasfatat. Mi-e dor de tine in fiecare moment, iar clipele sunt infime cand e vorba de tine. Pentru un suflet insetat de iubire e necesar infinitul si nu numai atat …

Zece vieti de-as sta cu tine tot ar fi putine

[.. at least when I'm sleeping I can dream of you keeping me safe .. ]

I’m not afraid of anything,
I just need to know that I can breathe,
And I don’t need much of anything.
I am young and I am free,but I get tired and I get weak

I get lost and I can’t sleep

Cu un creion neascuţit mâzgălea aiurea în cerul de un albastru puternic interupt de nori mari albi ce păreau zmei din poveşti. Ea voia să vadă zâne …

Brusc îşi aminteşte de tot . De bătăile în care predomina mirosul metalizat al sângelui, de ţipetele acute ce-i surzeau timpanul şi de plânsetele ei ascunse în batistele înăbuşite pe care şi acum le păstrează . Putrezesc într-o cutie de lemn, lângă pozele ei, da, alea zidite în ea .. de care nu poate scăpa nicicum. Sunt amintiri pierdute şi regăsite de fiecare dată, întipărite pe uşa ce duce în abisul sufletului său. Cu greu găseşte cheia, dar atunci când o face ploaia începe .. dură, cu forţă, parcă grindina-i orbeşte ochii, şi iar clipeşte, clipeşte mult .. Mereu credea că şterge durerea clipind .

Se ridică de pe iarba fumegând a dorinţă. Zărise brusc doi ochi ce-o fixau încontinuu. Îi bântuiau privirea şi nu putea scăpa de albastrul acela rece, dur .. ar zice chiar sălbatic. Omul de pe mijlocul şoselei o omorâse, pe dinăuntru. Voia să-l ucidă, să-i stingă glasul ce-o făcea să vibreze şi mintea să i-o zdruncine . Ar fi vrut să-i dea o boală incurabilă pentru sufletul lui, şi să-i pecetluiască inima; un pumnal să intre prin el şi să lase în urma-i o dâră de sânge .. sânge creionat pe străzile eternităţii pe care să scrie numele ei, şi lângă, numele durerii .Alături, un câine . Mort sau viu . Oricum nu-i păsa de el, a plecat, deci l-a lăsat să moară încet. Poate n-a trecut în cealaltă lume încă, dar schelăcăie brusc şi se simte mirosul morţii sale . Era accidentat şi leneş şi uitase de fidelitate …

Un copac pe marginea drumului . Ea se apropie de el, scormoneste în pământ şi ţipă . Adio .

Acest post e realizat pentru un concurs de pe blogul lui Tudor Chirila, un concurs de scriere, la care trebuie sa existe cuvintele subliniate de mine . Enjoy ! Si .. puteti sa ii scrieti si voi !