O păpuşă veche de cârpă îi amintea de copilăria ei dureroasă în care moliile îi curăţau inima de amărăciune . Suflet stins, picurat de vise spulberate îşi cântă iluziile pe o şosea mărginită de un lan de grâu . Trece printre maşini, zboară alături de păsări şi plânge lângă iarba uscată de un soare arzător. O sfărâmă între degete şi clipeşte des, de parcă ar putea şterge durerea. Simte soarele că-i pătrunde în fiecare particulă din fiinţă ei, simte că-i usucă rănile, iar vântul îi mătură gândurile de care îi era frică .
Cu un creion neascuţit mâzgălea aiurea în cerul de un albastru puternic interupt de nori mari albi ce păreau zmei din poveşti. Ea voia să vadă zâne …
Brusc îşi aminteşte de tot . De bătăile în care predomina mirosul metalizat al sângelui, de ţipetele acute ce-i surzeau timpanul şi de plânsetele ei ascunse în batistele înăbuşite pe care şi acum le păstrează . Putrezesc într-o cutie de lemn, lângă pozele ei, da, alea zidite în ea .. de care nu poate scăpa nicicum. Sunt amintiri pierdute şi regăsite de fiecare dată, întipărite pe uşa ce duce în abisul sufletului său. Cu greu găseşte cheia, dar atunci când o face ploaia începe .. dură, cu forţă, parcă grindina-i orbeşte ochii, şi iar clipeşte, clipeşte mult .. Mereu credea că şterge durerea clipind .
Se ridică de pe iarba fumegând a dorinţă. Zărise brusc doi ochi ce-o fixau încontinuu. Îi bântuiau privirea şi nu putea scăpa de albastrul acela rece, dur .. ar zice chiar sălbatic. Omul de pe mijlocul şoselei o omorâse, pe dinăuntru. Voia să-l ucidă, să-i stingă glasul ce-o făcea să vibreze şi mintea să i-o zdruncine . Ar fi vrut să-i dea o boală incurabilă pentru sufletul lui, şi să-i pecetluiască inima; un pumnal să intre prin el şi să lase în urma-i o dâră de sânge .. sânge creionat pe străzile eternităţii pe care să scrie numele ei, şi lângă, numele durerii .Alături, un câine . Mort sau viu . Oricum nu-i păsa de el, a plecat, deci l-a lăsat să moară încet. Poate n-a trecut în cealaltă lume încă, dar schelăcăie brusc şi se simte mirosul morţii sale . Era accidentat şi leneş şi uitase de fidelitate …
Un copac pe marginea drumului . Ea se apropie de el, scormoneste în pământ şi ţipă . Adio .
Acest post e realizat pentru un concurs de pe blogul lui Tudor Chirila, un concurs de scriere, la care trebuie sa existe cuvintele subliniate de mine . Enjoy ! Si .. puteti sa ii scrieti si voi ! 😛
abstract thoughts 